În noi, fiecare, se-adună mormane
Mustind de puroi -arhetipice gânduri-,
Schimbate de timp în păgâne icoane,
Spre ceruri atee, prea false intrânduri.
Aceeași ocnași tot înalță gorgane,
Pe cruci însăilând în patetice rânduri
Micimile vieții, -speranțe morgane-
Adrese de neant pe sortite mormânturi.
Și-aici, și acolo, ori vii, ori ca stârvuri
Pătrunse de viermi, putrezinde organe
Clamăm veșnicia, pășim printre smârcuri
Lipsiți de curaj, poticniți de odgoane.

Ne vrem izbăviți de Crăciun sau de Paște
Dar, cel mai adesea, uităm a ne naște.