Renașterea timpului ucis de nesăbuința umană,
lipsită de recunoștință pentru clipele de fericire,
atât cât au fost,
depinde uneori de rostirea câtorva cuvinte,
nu neapărat magice, ci spuse cu sufletul;
în dragoste, miracolele se înfăptuiesc uneori
și prin dăruirea sau jertfirea de sine,
dar cine mai acceptă un astfel de sacrificiu
doar pentru a face fericit un suflet strivit în menghina vieți?
Este cineva în lumea asta care să dorească fericirea altuia
înaintea fericirii lui?

Cu fiecare zi ce trece,
trecutul se îndeasă tot mai mult
în prezentul fiecăruia dintre noi
și ne strivește spiritul,
pleoapa ochiului interior nu mai reușește să ne protejeze
de furia neâmplinirilor și de pedeapsa regretelor.

Dacă îmi puteți ucide gândul
mă eliberați de întrebări,
de îndoială, de presupuneri,
de osânda zâmbetul ei
care îmi bântuie neliniștea,
îmi ștergeți cearcănele
încrustate de nesomn în jurul ochilor
și copilul adormit în mine se va trezi
mai pur și mai înțelept
decât cel mai matur om de pe Pământ.



Dar dorul mi-l puteți lua,
puteți să-l închideți undeva?
de exemplu în sufletul iubitei mele
să simtă și ea singurătatea salciei plângătoare,
să vadă și ea cum am murit
în fiecare clipă,
așteptând-o înmărmurit de emoție și disperare,
pe marginea unui drum devenit pustiu,
acoperit de nori negrii și nisipuri mișcătoare.