LUMINA

Dincolo de speranță
îmi era de ajuns
o lopată de zăpadă
pemasa de lucru,
la lumina căreia
să pot scrie un poem...


MAȘINA DE SCRIS

Disperat
ieșeam afară
în pragul casei
și apăsam pe claciatura cerului-
stelele :
la această mașină de scris-
singura
care nu putea fi considerată
un corp delict-
îmi dactilografiam
poemele...



UN VERS


După ce declaram podeaua obiect de adorație ,
mă agățam de orice ,
îmi aminteam de tabloul lui Van Gogh
,,La poarta eternității”,
ardeam în acele nopți disperate și sterpe
ca un Giordano Bruno anonim,
viața îmi pâlpâia
pe foaia albă de hârtie
ca o lampă pe vreme rea,
și , deodată,
nesperat,
după atâtea tăcute așteptări,
se năștea,
ca într-o iesle,
un vers!