Pe vremea aceea,
să ai un penar
mai acătării,
era lucru rar.

Copiii se-adunau
și se minunau,
iar unii puneau
un cadou în penar...

Printre creioane,
un toc cu peniță,
strălucea o icoană
și-o cruciuliță...

Le ținea în penar
firava făptură,
să-i fie-ndreptar
spre-nvățătură.

Dar ochii ageri
ai dăscăliței
văzură cruciulița
bietei fetițe.

Și-a luat-o la rost,
a pedepsit-o,
și ce greu i-a fost,
c-a umilit-o...

În fața clasei
și-n cancelarie,
în capul mesei
era directoarea...

Și-au întrebat-o
de mica icoană,
de cruciuliță...
cu multă dojană...

Atunci, se roșea
și nu-nțelegea
ce vor de la ea,
și cum mai plângea...