căutam un om măcar un om cu sentimente atât de goale
nimic nu mai era real
doar urma unui cadavru pe asfaltul rece
între lumi
și îmi era rușine

i-am scos ochelarii avea sub ei aceiași ochi
care se întorceau la aceleași întrebări
la același întuneric din mine căruia îi mai zic scris
mai necaligrafic ca scrisul mi-e întunericul
mai mult decât ascunderea orbitelor în vid
ochelarii aceia care m-au înecat în propria-mi furie
afurisiții de ochelari nu i-am stricat atunci
și îmi era rușine

am decupat identitatea aceea din mine
am pus-o în ramă și am început să mă rog către ea
din sacrificiu am făcut-o icoană
și îmi era rușine