Asemenea vouă și Eu M-am întrupat
Din voința de a vă mântui pe toți,
Însă continuați cu-aceleași vechi „orgii”
Care vă aruncă într-un și mai mare hău.

Mi-ați împletit cunună de batjocuri,
Din spini, spre-a satisface ura voastră,
M-ați pedepsit la biciuire după strâmbe legi,
De rușine M-ați făcut în vorbe de sudalmă

Și cum acestea n-ar fi fost de-ajuns
O Cruce cu dureri apăsătoare pe-ai Mei umeri
Ați pus... ca Eu să vă port mândria
Pe sfântul Munte-al Răstignirii.

..............................

Îndurarea Firii Tale, Doamne,
Milostivirea divină o coboară
Prin cele patru răni de cuie
Asupra lumii spre toate cele patru zări!

Cununa-nsângerată-ai ridicat-o
Deasupra culmilor muntoase
Și-apoi acestora le-ai poruncit
A fi „coroana albă-a inocenței”.

Brădișul calm și nesfârșit
E-n amintirea veșniciei sufletelor,
Iar albul zăpezilor e potrivita
Haină a inocenței ce trebuie să o-mbrăcăm.

Orice vârf de munte pare să fi fost un spin
Pe care Providența l-a acoperit cu „puful alb”,
Pentru ca nici măcar privirea
Să simtă durerile chinului.

.............................

Privesc din centrul regiunii Piemonte,
Din sud-vest până-n nord-est
Lanțul spinilor albiți de „puf”:
Minune pentru ochii însetați


Slavă ție, Doamne!