cum pornim noi în fiecare dimineață
prin vârsta de bronz a luminii
auzim prin ferestre strigătul munților
muți
ne boltim ochii peste pietrele cântărețe
spălate cu zgomotul ploii
spre ceilalți ca dintr-un întuneric înaintăm
stăruitor întrebându-i
dacă mai au amintiri
din vremea când mestecau spini cu frunze

cu asta ne îndeletnicim
și cu ziditul unor cripte de aur
pentru speranțele din viitor
și nenăscuta lor moarte
cumpărăm bufnițe și lilieci
să mobilăm locuințele singurătății

cu asta ne îndeletnicim
până ce-amurgul ni se lipește de piele
ne încrețește pupilele cu apele lui
ne încleștează urletul
precum lupilor
înviforați în pădurea pustie
și-n aiurarea aceasta
înțelegem cum zboară prin aer mormintele
celor care înaintea noastră
dar exact ca și noi
în firav jăratic de dragoste
au trăit și-au murit