Mă pupicură,
spuse ea într-un târziu.

Ploaia... doar o picătură
într-un an și te-a ales
numai pe tine...

Ce foc! mă cheamă
spre nori? n-am mai
simțit ploaia de
prea mult timp.

Dorința, cât arde,
să o văd,
să o simt
plângând.

“Mă pupicură”...
ca un ecou,
vorbele ei.

Niciodată nu o să mai plâng
fără nori.