poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-13 | | Înscris în bibliotecă de Cătălin
Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur, ceea ce eu scriu singur, noapte de noapte, poate ajunge, ziua, în mâinile voastre, sub ochii voștri, poate intra în lume, poate intra în istoria literaturii, sub formă de libertate care-și caută rostul. Nici o libertate n-are nici un rost singură, fără setea de ea, fără nevoia de ea, fără dorul de ea, fără negația ei care-i necesitatea. Hemoragia libertății inutile!... Bronzul fără formă nu va fi niciodată monument, libertatea fără necesitate nu va fi niciodată creație, cred în libertate dar nu cred în opoziția dintre libertate și necesitate, a fi liber nu e mai mult decât a fi necesar, a fi necesar nu e mai mult decât a fi liber. A fi necesar! Ce puțin, nu? Dar ce mult, dacă te simți într-o zi inutil când tu te guduri pe țărm și cineva se îneacă în apă, cerându-ți surd adevărul. De ce eu? De ce tocmai mie? De unde mă cunoaște pe mine? Să-și cheme cunoscuții, rudele, prietenii, nu pe mine, eu am nevoie de liniște, vreau să mă odihnesc, vreau să mă deconectez, nu-i așa, nu cunosc, n-am văzut, n-am auzit. ...Și omul se îneacă, mai mult apăsat de indiferența ta decât tras în adânc de bulboane astfel se îneacă el, în vreme ce tu teoretizezi libertatea de a-l lăsa liber să se înece, din moment ce nu tu l-ai aruncat în apă. Și iată-te în apă și tu, cerând ajutor, ingrată e lumea, oamenii au ajuns la indiferență, fără nici o rușine, fără nici o remușcare, stau pe țărm, și tu te îneci și îi strigi și ei îți lasă libertatea de a nu-ți fi necesari, dacă de atâtea ori le-ai închis ușa-n nas și telefonul, când te-au rugat întâmplător, ceva, de ce să te tulbure acum, când ești liber să bei toată apa lumii? Bucură-te de libertate naufragiul personal, de ce să-i mai chemi, de ce să-i mai învinovățești, ei fac cu tine ceea ce și tu faci cu ei, își văd de treabă. Nu-i treaba mea, nu-i treaba mea, de ce să mă bag, așa a murit acum mulți ani un strălucit profesor de matematici, într-o Craiovă indiferentă, venea de la baia de aburi, îi făcuseră frecție la cap și a căzut pe stradă, trecătorii - unii dintre ei elevi - îl ocoleau, mirosea a spirt și lor li se părea că e beat și câți nu au plâns apoi aflând că l-ar fi putut salva doar aplecându-i-se deasupra cu puțină apă rece! Indicii greșite, așa și pe dincolo, toți suntem hiperdeștepți, toți știm, zvonuri și colportaje, nimic limpede și senzația bolnăvicioasă că ești liber într-o seară dumnezeiască de pe lume. Atunci, poți comite crime, atunci, poți iubi mortal, nici nu e mare deosebire între iubire și crimă, iubești din toată lumea o singură ființă, omorând în sufletul tău restul de cinci miliarde, o seară de miracol, în care ți se pare că ești liber să faci numai ceea ce trebuie. Astfel și ei, astfel și eu, omorâi o pădure întreagă să-mi fac hârtie pentru ca poemele mele să ajungă la voi, omorâi o mină de plumb și luai din viața semenilor mei, tipografii de la "Casa Scânteii", editorii de la "Cartea Românească" și muncitorii ceferiști și muncitorii de la fabrica de hârtie, muncitorii forestieri, ca să ajung până la voi, astfel și eu, liber la masa mea de scris dar nedoritor de libertate, când e să-mi fac publică libertatea de poet. Sunt un om liber, ceea ce scriu eu ajunge până la voi. Sunt un om liber, poezia mea are adresă, are culoare, are apartenență, are personalitate juridică, are miros, are patrie, are părinți, are defecte și are prin ce pădure să ajungă la voi. Câte nuiele m-au bătut în copilărie, câte nuiele m-au bătut în tinerețe, toate s-au prefăcut în pădurea aceasta care-mi este hârtie, pentru poezia mea, pentru libertatea de a vă fi poet. Ceea ce ieri m-a durut astăzi mă mângâie, ceea ce m-a ars alaltăieri astăzi mă oblojește, pădurea-mi acoperă cu vuietul ei rănile copilăriei și ale adolescenței, supraviețuiesc rănilor mele făcute cu nuiaua și tot pe nuia îmi transcriu supraviețuirea și libertatea de a vă fi necesar. Vă sunt necesar? Aveți nevoie de mine? E destul că, din când în când, cade o pădure în capcana hârtiei de scris? Vă dau toată libertatea mea pentru un semn de viață, spuneți-mi că vă mai sunt necesar, nu mă lăsați singur, să înnebunesc în libertatea cea mare că n-aveți nevoie de mine. Vorbiți-mi, scrieți-mi, atenționați-mă, (Adresa mea este: Adrian Păunescu, București sectorul I, strada Dionisie Lupu numărul 84) dacă nu, să știți că renunț, și așa sun unii care cred că am scris prea mult, arătați-mi adevărul, confirmați-mă, infirmați-mă, dar auziți-mă, sunt un om liber, adică nu pot trăi singur, sunt un om liber, adică am nevoie de ecou, sunt un om liber, adică nu pot fără voi, nu pot, credeți-mă, sunt un om liber. 11 Iulie 1989, București |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate