Mă troienea cândva iubirea
în valea albă fără cale,
o lacrimă picând din gene
mi te aduce din uitare.

Din amintirea-ncețoșata
ți-ai ridicat privirea mută,
dar nu mă chemi ca altădată
și nici vioara nu mai cântă.

Doar timpul lacom curge-n vene
și cere vamă ne-ncetat,
speranța veșnic vinovată
mi-e când dușman,când aliat...