sufletul își lua ultima zvâcnire
dureros de sumbră
desenând în linii roșu stins
mâna care prea târziu s-a-ntins
înspre trupul părăsit de umbră
și secătuit de neiubire


năruiești când încercând să numeri
coastele vreunui alt Adam
decât cel pe care-l ceri la zei
ca pe-un țărm în marea de femei
unde te găseam și crâmpoțeam...
Christ ducându-și crucea grea pe umeri


dragostea nu-i casă cu chirie
sau pământ cu înțelesuri sterpe
bulgări grași de răsădit ghivece
vei simți-o flacără ce trece
dureros prin braț de Euterpe
ce-mi atinge fruntea-n vise... mie