De nu știu câți ani aștept să vină Dumnezeu la mine!
Am uns în fiecare an cu sânge ușa casei la intrare.
Când îngerul trecea prin cer în oase căutam mai bine
Să-mi lumineze drumul spre țara pomilor cu portocale.

Tot rătăcind după profeți nisipul în plămâni mă arde.
Visez în nopți înfrigurate coarde pline de măslini.
M-am săturat să-nfrupt din cer pâini rourate, calde,
Iar timpul să îl uit și drumul să-l visez fără de spini.

Aștept pe Moise. Vie din munte cu legea sfântă-n scris!
Dar timpul trece greu și sigur nu poate să mai vină!
Ierusalimul este azi departe, iar nouă ni-i permis
Din aur să ne facem vițel sclipind în aură divină.

Munții și-aruncă din frunte piatră pretutindenea.
Moise cu barbă sură tună și fulgeră strigând:
„Foc Domnul a turnat scriindu-mi cu un colț de stea
În piatra sufletului legea cuprinsă în Cuvânt!”

De patruzeci de ani cred în această divină întâlnire!
Iar azi, când tocmai așteptam să mi se-ntâmple,
Mi-am ridicat din aur orb vițel de îndumnezeire…
Cu ce păcat sufletul nerăbdător iar mi se umple?!