În liniile din buricele degetelor
Culoarea din viață se transformă în gri
Amprenta se asezonează cu sărbătoarea
Tristețe…
Ca și cum aș fi o persoană bolnavă
Și mereu în spital

Spitalul e acum în carantină
Griul s-a răspândit ca o ciumă…
Din mine sunt dată afară
NU mai pot intra

Totul e închis cu un zăvor monosilabic

Toate rănile sunt singure
Și descheiate de nasturi
Într-un priveghi mort
Cu fantome încâlcite în subconștient

Dincolo de toate
E sărbătoare, e roșu peste tot,
Iubirea triumfă tăcut
Cu puțină culoare
Ca și cum mi-ar face cu ochiul:
Atenție, vine culoarea!