București 2010. formatul tipărit încă supraviețuiește. nu știu de ce. fondul forestier ar fi
salvat într-un procent apreciabil. oricum pe nimeni nu interesează cum gândește celălalt.
toți sunt autori. nu se mai vizitează acasă. asistăm la o lansare perpetuă. cărțile se vând
la kilogram. librăriile au arhitectură de supermarchet. dacă nu publici ești mai prost văzut
decât un șomer. o vreme se vorbește despre tine ca despre unul care nu produce nimic.
apoi nici cât despre un mort. ești o insultă la adresa celorlalți. devii indezirabil. dacă
ajungi pe raftul best-seller-elor te-ai scos. cartea ta va sta alături de cele mai vândute
titluri. de exemplu: Totul despre Sex și Rețetele lui Petrișor. nu contează că ai îmbătrânit
prin fabrici de titulaturi. oamenii te recunosc după poză. chiar începi să crezi că mai arăți
ca în fotografia din liceu ce-ai pus-o pe coperta 4. până și creditul de la bancă ți se pare
acum rentabil. în definitiv nu degeaba se vorbește despre mâncare ca fiind artă culinară.
iar pentru sex – să fim sinceri – cei mai mulți au plătit întotdeauna. cum ar zice un poet:
de orgasm nu mă cutremur. numai de absența lui. nu exagera. nu. nu vei avea mai mulți
bani. oricum casierei de la carrefour nu-i pasă că ești poet când scanează codul de bare.
crezi că poeziei îi pasă că dai mai mult de un milion pe un pachet de scutece? sau o sută
de mii pe un pachet de șervețele umede? îți place sexul? suporți consecințele. iar dacă ai
nevoie de două pachete de scutece pe lună înseamnă că ai cu ce să îi hrănești. te descurci.
dar îți place să te plângi.

auzi? ești cumva din România?