Nu o să văd vreodată pădurile virgine
Croite din liane și jivine
Nici n’o să fug pe maluri de ocean
Trăgându-mi zmeul putrezit spre cerul
Ce își îmbină albastrul și misterul.

O lume limitată în curgerea sa groasă
Mă va usca ca pe-o lămâie stoarsă
Voi fi o iederă, murind printre ruine
Ce se zdrobesc încet de veacul care vine

În toată frumusețea, udată de lumină
Voi mirosi de-a pururi a pompă de benzină
Și din țâșniri de piatră sprijinite de înalt
Voi fi numai o umbră, tăcut și îngropat.

Căci nimeni nefiind și nefiind nimic
În lumea asta mare, finită și concretă
Pe tabla ce se șterge în fiecare clipă
Voi fi doar o idee și-un nume scris cu cretă.