Din lacrimi cristaline durute sub zăpezi
Un giuvaer de floare și-ascunde în petale
Întreaga-i prospețime, iubirea din amiezi
Și bucurie-ascunde, lumina din pocale.

Vestește primăvara minunea cea suavă
Și ochii ni-i încântă cu straiul alb și pur
Ridică gingaș capul și parcă zice-n slavă:
Nu-i vreme de tristețe, e bucurie-n jur!

Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag
Și-i sorb duios lumina ce-mprăștie în cale
Nectar din suflet,tandru, aștern tăcut în prag
Și-aștept din depărtare chemarea vocii tale.

De-ai știi câtă iubire am adunat în suflet
Și câtă primăvară am strâns la pieptul meu
Câți ghiocei sădit-am și-al ramurilor scâncet
L-am ascultat cu jale ori l-am trăit mereu

Ai alerga prin valuri, prin nori ți-ai face cale
Și lumea ai străbate-o, mi-ai căuta privirea
Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale
De ghiocei, și-n șoapte ți-ar dărui iubirea.

Te-mbracă-n primăvară, iubito, vino-n grabă
Adu-mi iubirea-n dar și liniștea-mi veghează
Un colier de vise ne-așteaptă, tu te-ntreabă
De-s eu sau de nu-s eu, ce mai contează...

Și printre ramuri crude, privește-mi neputința
Eu voi pătrunde tainic pământul ce mustește,
În juru-mi totu’-nvie și-mbracă-n flori dorința
Dar astă primăvară... „Mălinul nu-nflorește...”

(Regretatului domn Constantin Mălinaș)