Mulți sunteți plecați din țară fără drum străbun sub pas,
Fără călători prin sate multe drumuri au rămas;
Mulți mâncați prin țări străine pâinea înmuiată-n plâns,
Văduve-s de grâne coapte câmpuri ce-n ochi n-au cuprins.

Adunați-vă acasă,maica țară-i pustiită,
Prea mulți prunci plecați prin lume și-i de doruri ostoită;
Aduceți-vă aminte tot ce este românesc,
Zămislit din frământarea ăstui pământ strămoșesc:

Românesc e Sadoveanu recitând din Eminescu,
E arcuș vibrând pe strune rapsodia lui Enescu;
Românesc e infinitul din coloana lui Brâncuși
Și în curtea de pe Argeș meșteri mari ce-au fost răpuși.

Și la Putna-i umbră veche din strămoșul românesc;
Pe-un picior de plai se scaldă versul dulce strămoșesc
Pus în doine și balade însoțite de tălăngi
Și mioare vorbitoare ce niciunde nu găsești.

Nu vă-nstrăinați copiii ci sădiți-le-n simțiri
Dor de moșii și strămoșii ce-acum dorm în țintirim;
Nu-i lăsați lumii semințe în bătaia vântului
Ce-i va semăna cu vrerea-i colo-n țara nimănui.

Aduceți copii-n țară pe pământul cel străbun
Și aici în glia mamă fii,române,tu stăpân!
Vie alții să ne cate românescu-n dor nebun,
Dăruiți-le din suflet și apoi spuneți:drum bun!