Eu sunt numai un martor să mărturisesc toate câte îmi vei spune,
Iar de vei ascunde ceva, să știi, toate păcatele îndoite le vei avea.
Uite, icoana mântuitorului sufletului tău te privește din iconostas!
Cu mare grijă gândește ce ai de spus, el îți cunoaște intim fiece pas.

Nu pleca în zbor printre nori pentru a te relaxa între cer și pământ
Și nu crede că ziua și noaptea este un parc în care te plimbi oarecând.
Așteaptă binecuvântare pentru a porni să te nărui din fire în infinit
Și pentru a construi nebiruit cu trâmbițele îngerilor cetăți din granit.

Iar lângă tâmpla serii în care bate toaca vibrând uitare fără de grai,
Când chemi la rugă suflete ce-și doresc să ajungă în Rai,
Întâmplă-te să-ți împodobească bătrânii adânci săpături în temelie
Spre a semăna sămânța de casă din cărămidă în brazda din glie…

Pentru toate acestea o aripă-ți crește la subțioară ca o ureche,
Și ți se întinde spre a asculta ritmul clipei ce trece fără pereche
În altă lume din care numai tu rămâi ființa care imaginează
Lumea din care îngerii sunt martorii acelora ce ne tot luminează.