Oricum ar fi la nimeni roata nu se mai întoarce.
Nu revenim nicicum de unde am plecat.
Se duce totul numai înainte.
Din toate numai timpul e veșnic important.

Se spulberă ce este praf indubitabil,
Iar norul zboară aiurea dus de vânt.
Ne-ndepărtăm direct, tăcuți și implacabil,
Spre capătul de drum descris într-un cuvânt.

O singură dilemă mai vrea să aibă nume.
Va fi pământ, sau apă, poate fum?
Nu poți să știi ce-n urmă va rămâne,
Nici cum va fi la capătul de drum.

Compar ce-nseamnă-n viață-aceste toate.
Le cântăresc prin prisma celui ce e viu.
Nu mai contează când n-o să mai fiu,
Nici unde drumul, după-o să mă poarte.

Să fii pământ? Suprema inerție.
Imobilismul greu și-atât de apăsat.
Fără lumină, fără poezie
Și sigur singur veșnic, tăcut și nemișcat.

Să pleci cu apa pribegind năvalnic,
Ca valul, sau ca prundul călător.
Un „ Robinson” de după, singuratic,
Visând întoarcerea din mările de dor.

Sau poate fum ușor, desprins de toate,
Să-nvălui ridicându-te la cer,
Din altă perspectivă - acele toate,
Ce-au fost și după n-or mai fi mister…

Oricum va fi, afla-vom numai după,
Când granița vom trece – însingurați.
Va mai conta dacă în aer, apă,
Sau în pământ pleca-vom ambalați?