toc mărăcini pe tablele ruginite de ploaie
sar așchii în obraz și crezi că doare
buretele e plin de sânge și-așteptă să îl storc
o viperă albastră s-arată când mă-ntorc
la toporișca din brad verde pe trunchiul ce așteaptă
focul cel veșnic să-l mistuie, să-l facă
frate din nou cu tatăl pământ
timpul se-oprește când m-aude cântând
psalmi dintr-o cărțulie fără coperți
psalmi ce-odihnesc o mie de poeți
vocea lor pătrunde până-n ascuțiș
viața lor se-ascunde printre luminiș
o! voi prieteni, de ce nu-ndrăzniți
viața e a voastră, luați, cuceriți!
sunt plin de transpirație, de gânduri, de năluci
iar haină mă trage în pământ să mă duci
prin ochiul de lumină ce iese în târziu
din casa biruinței, corpul mi-e pustiu
pe-o bancă așezată lângă apus
stau și cred că-n viață nu-s
decât culori, decât miresme,
decât file din poveste!