Mă rătăci în apele tale iubire
purtat de valuri îndrăznețe;
tu ești o mare și un soare,
oglinda vieții-n tinerețe
și sufletul îți dă citire
doar să se-nvețe.

A rămas o zidire
cu creneluri mărețe
ce veghează, de știre
la nemișcatele fortărețe;
soldații iar aleargă-n neștire
Cine mai poate să-i dezvețe?

Adânci fântâni ai săpat iubire.
Te arăți mereu cu alte fețe
și focul arde-n răbufnire
doar, doar s-o curețe.
Râuri repezi în unire
lacuri să-nghețe.

Renasc împlinire
din gândurile răzlețe
fiori săgetând cu satire;
în rimele calde e o finețe
copacul tânăr, a ta înflorire
ce crește falnic să te răsfețe.