Ștrul și Ițic, doi vecini,
Rătăciți printre creștini,
Au mers să se informeze
Dorind mult să se boteze.

Un preot tânăr i-a primit
Și a fost nespus de fericit.
Îi va creștina foarte curând,
Dar, vor păși la el pe rând.

Dintre ei cel mai „convins”,
Ițic, ușor de către Ștrul împins,
Cam palid în casă a intrat,
Urmând să iasă botezat.

Ștrul afară a rămas, în curte,
Așteptând pe Ițic să-l asculte.
Dar ceremonia a întârziat,
Iar Ștrul, puțin, s-a îngrijorat.

Cum apăru Ițic, în sfârșit,
S-a dus la el în pas grăbit:
- Spune ceva, că nu ești mut,
Oare botezul te-a durut?

Ițic, pășind demn și semeț,
Privi pe Ștrul cu mult dispreț
Și-i urlă de-au vibrat castanii:
- Nu stau de vorbă cu jidanii!
Iași 13 decembrie 2007