era un loc acolo
unde urla giurgiu în câini
sub un soare fără botniță

noi ne puneam umerii pe umerașe
în niște dulapuri lungi cât niște gări

ascultam de o statuie
care ne făcea poezii
sub forme babane de omizi

mâncam ce apucam din noi
mai pe furiș mai răstigniți

o bătrână ne admira
și ne spunea că îi facem o poftă nebună
să fie gata

priveam pe fereastră
la luna în care se afla altă fereastră
prin care se vedea altă lună
și tăceam mult timp
că deh
nu e ușor să vezi două luni deodată