câteva vrăbiuțe ciugulesc din breteaua amurgului
mă las pe vine și îngenunchez să văd cum timpul coase o cămașă de hârtie

sunt multe bucăți rupte din mine

am întors spatele cu ochii închiși privind în întuneric
zăceau cuvintele între noi cum zac spicele într-un lan de grâu. am amorțit încovoiați.
ne-am prefăcut s-avem dureri comune într-un plic lipit cu salivă

îngropăm atâtea umbre ca două zile de vară
în spatele unor coperți împroșcate cu noroi
se naște un țipăt mut, înghițim în sec moliile ce se agită prin stomac

mănânc un măr uscat,
tu te îneci.
de mâine schimbăm rolurile.