se scurge sîngele pînă ce ideea de roșu inundă galaxia
hematiile devin planete în jurul lor gravitează leucocite și virusuri
nu nu e puroi înțelegerea pornește de la ușă
acolo e suportul acela pe care vă curățați picioarele
ușa pe dosul căreia vă lipiți guma de mestecat
nici o cameră nu vă filmează voi nu știți
de aceea vă aranjați frizura în sticla opacă zîmbiți ca pentru ultimul interviu
vă arajați cravata și descheiați nasturii sacoului
femeile își ridică sînii-semn al posesiunii- își lipesc buzele de sticlă
banca aceea lungă pe care vă așezați bărbat femeie bărbat femeie
întrebare și exclamație apoi întrebare
după un timp banca prinde viață se scutură
dedesubtul femeilor- viu- copii mici ce-și freacă ochii spre înțelegere
sub masculi doar bocancii plini de noroi închegat

se deschide ușa încet
un greiere țîșnește și înjură furnicile
devine planetă furnicile sateliți cu picioare
în sala din stînga o doamnă își suflă mucii pe gresie
ascunde intenția într-un zîmbet larg cu miros de arici

calea lactee se vede altfel de aici
curge dintr-un sîn hulpav mare cît cretacicul
falusul ferigilor
e flasc asemeni țițeiului.