Nebunul după un zid apare
cu ochii lui sticloși,
nedumerit și plini de ură
prezice un viitor fără speranțe
de sus, din albastrul fără de păcate.

O briză îi atinge fruntea încrețită,
dezmierdat pentru o clipa plânge
dar revine iar din vis
adulmecat de o nălucă-n minte.

Acum că timpu-i pe sfârșite,
ar vrea în nebunia lui
să zboare dincolo de împărăția falsă
și sa zdrobească ce n-a existat.