doar că mintea mea a fugit printre stele
știi că tahionii au cea mai mare viteză!
și pentru ca să poarte un nume s-au numit gînd.
astfel tahionii tăi s-au întîlnit cu ai mei
pentru o milionime de secundă
suficient a se preface în vortex și a ne absorbi.
nu aici nu e noapte nu sîntem închiși în propria imaginație
iată umărul tău e lipit de umărul meu
acestea sînt lacrimile tale nu e lumina stelei celei mari
nu e clipirea ce ți-a uscat palmele.
rîzi amintindu-ți de gaura neagră în care ne subțiam picioarele
sentimentul victoriei cînd ne-am dat mîna și ne-am extras
pe cer au rămas sînii tăi două cupole și degetele mele
au format galaxie pe care pomană o dăruim săracilor.
să ne întoarcem din drum pînă vom regăsi inimile
desigur ei vor fi adunați acolo să se hrănească
îi vom lovi peste mîini și vom repara greșala aceea
cînd ne-am deschis pieptul pentru a ne juca cu venele
tu păianjen eu pradă!
hulpavi precum vulturii au tăbărît
spre limpezire ne-am oprit scuturînd membrele
mințile noastre au fugit libere printre stele
iată evităm nemurirea și murirea
și toate cele ce se scurg printre degete.