viermele îmi păruse de aur
atunci. avea niște margini enorme
prin care ieșea uneori un balaur
până-n pielea sub care dorm. e

cam cât toate ideile la un loc
unite de un bisturiu galactic
îți trebuie timp și romanță deloc
și un simț pe de-a-ntregul pragmatic

să-i cuprinzi cu-nțelesul prezența.
viermele - că la el am rămas,
îmi înțelegea uneori realitatea (demența)
aproape până la ultimul pas.

se recomanda iernatic - Amor,
locuia într-un Măr și era pensionat.
nenumăratele sale picioare și le strângea cu umor
peste-un chip secular, șifonat.

era. acum...a murit.
aurul ce i l-am dăruit
la-nceput, i l-am picurat pe mormânt
învelit în colosalul cuvânt.

* * *

fiindu-i singur moștenitor
(are mulți frați, doi unchi și un văr)
mi-a lăsat garsoniera din Măr
și balaurul trist, credinciosul meu Dor.