rareori ies prin oraș
printre blocuri galbene precum spicele de grâu
orânduite în lanuri rotunde
și ies numai atunci când
vântul șuieră pe la ferestre
cu o tristețe mârâind bolnăvicioasă
îndemnându-mă la excavat mormane de resturi


în decorul orașului
poveștile sunt calde
au corpuri vii
forme de elipse scăpând amețite din mâini vânjoase
în drum spre atelierul lor literar așteaptă cuminți la semafoare
ca de cu seară să dospească liniștite în inimile noastre

când nu mai au stare
se preling de jur-împrejur

cronometrez
cât de multe urme de roșu
cât de multe urme de verde
au presărat într-o noapte întreagă
de-a lungul trotuarelor

astfel mă țin după ele
purtat la întâmplare
ca după un miros de plăcintă cu mere
până se pierd după linii de intersecții