în noapte
mă adunam în mine ca să mă încurajez
spunemi povești ca pe vremea bunicilor
cu zmei alungați de vântul bun din pietrele voinicilor
cu Ilene-Cosânzene făcute snop de grâu
în calea secerătorilor
cu boabe de mărgăritar ascunse în cuiburi de păsări
pentru ca a doua zi
copiii să le găsească în joaca lor și
să-și încingă cu ele cântecul nevinovat
mă tulburam însă văzând
că în mine se așternuse de mult
tăcerea
că
obosisem sub povara necuvântului
mi-am trecut îngrozit mâinile peste fața adormită
și în spaima mea nedeslușită
am alungat rând pe rând halucinațiile
gândurile zburau lăsându-mi insula pustie
bântuită de furtuni bolnave ce aduceau cu ele
neînțeles iz de armonii orientale -
cine știe când se rostogoliseră
seraiele turcești peste ele
mirosea a țipăt de fecioare prihănite
a sultani doborâți mișelește de pumnale
a palate trecute din mână în mână
a cai pierduți în bătălii,
a sudoare de iarbă și flori
a lumânare aprinsă și a păcat greu ca pământul
iar eu plângeam sub ruine
cu oasele făcute fluier în vânt
doinind a jale lângă străbuni
mâ legănam în bocet
cu toți chinuiții soartei ce se pierduseră în van
fără spor fără izbândă
odată cu mâinile de înecați
cu copiii rămași fără laptele mamei
cu îndrăgostiții înșelați
sinuciși lângă melodia neterminată
cu eroii zdrobiți de plină viață
cu tot ce a sufeit
cu toți infirmii războaielor
cu orbii mirosind a noapte adâncă și veșnică
înduram alături de
întreaga fire năpădită și întreruptă în cursul ei firesc
odată cu mine
agonizau păsări
flori născând în sânge de muguri
cărnuri vegetale ale unor adormite păduri virgine
căzute în răspântia fantasmelor
râuri aproape secata în matca lor nisipoasă
fiorul unui vânt-complice
îmi alimenta și mai mult coșmarul din tunelul ființei
răsuflarea mi se oprise
sugrumată de spini otrăviți și ascuțiți de călduri toride
în carne mi se adnaseră munți de fum
ardeam ca un rug al osândei de a cârui vină nu știa nimeni
probabil că nici nu era vină
ci doar o închipuire suferindă
ca o stârpire de vis...