Această floare-i un simbol
Ce nu aș vrea să piară
Din inima celor ce-ador’
Iubita pentru prima oară.

Culoarea florii-e roșu-aprins
A macului sălbatec...
E simbol focului nestins
În pieptul meu primăvăratec.

Dar iată! Stau și mă-nfior
Căci nu găsești cuvinte...
Decât un mulțumesc, ușor...
Surâsul însă-l simt fierbinte.

Nu vrei să mă privești în ochi,
Să îmi citești uimirea...
Preferi trecutul să-ți dezgropi
Și-n locul lui să-ți fie firea...

Mă faci să sufăr eu acum
Văzând cum pleci cu gândul
La cel ce sigur te-a vrut scrum...
Eu, fulg doar sunt, mă suflă vântul.

Mă suflă vântu-n depărtări
Căci fulg eu sunt, de floare...
Dar port spre inimi, peste zări:
Simbol, parfum, amor, culoare.