Același gând mi-am amintit
Cum n-am iubit cât mi-ar fi trebuit
Arunc privirea ce vâna cuvinte netocmite
Zbătându-se în așternutul foii, ce nu le`nghite
Aș..., vreau să..., spune-mi un cuvânt
Acela, care stai ascuns în gând
De luat îmi iei, nimic nedând
Îmi spun în truda vorbelor ce cad pe neputință
Ce știu că pot pătrunde într-o, a mea ființă
Încătușată de a mea voință
Ce nu se lasă prinsă sau atinsă
Nimic din tot ce-a fost citit în treacăt
Nu am păstrat și nu am scos vreun freamăt
Dar scriu întruna parcă negăsind sfârșitul
Cu mâna nevăzută, în gânduri scriu trecutul
Memoriile păstrate le deșert pe toate
Transfigurate pân` la celelalte soarte
Pătându-mi înclinarea spre beția de cuvinte
Și torn din cea rămas pătat în poezie
Adâncul înțeles incuibarit în nențeles
Din bătrânețea ce-mi crestă avântul crud, șăgalnic
Fărâmițând și ultimul cuvânt ce-n poala minții, stând
Era început, și necuprins de-al lumii legământ
Așa am tins în spatele ce-mi istovitu-s-a de așteptare
Să iau odată izbândă, ce-i unsă cu sudoare
Da ce mă-n-piedica-ți să ajung unde am poftit?
Când greu și din absența vieții bune am sorbit
Tăind în litera abia născută
Cuvântul ce a dat să plângă
Smucind din gândul ce umplea înțelesul
Și aruncându-i sămânța ce aștepta culesul
Batjocorind ideea ce a luminat atâtea minți
Spălând păcatele-n lacrimi fierbinți
De ce te ascunzi în diplome și daruri
Călcând grămezi de strofe închipuindu-ți lauri
Când scriu mă plec din închegata-mi suferință
Și din absența vieții bune îmi torn căință
Și scriu întruna, parcă negăsind sfârșitul
Dar știu că pân la fund tre să golesc pocalul