Bătrâne mori de vânt,
sunt ultimul degenerat
descendent
al cavalerului descântat
și absent,
sunt ultimul care mă mai bat cu voi
și care vă mai cânt.
Degeaba faceți semne
disperate
înspre secundă
și spre eternitate:
cine să-și îndemne
sub bolta scundă
costelive Rosinante
spre piepturile voastre arse de vreme
și de singurătate,
spre brațele încremenite de oră,
spre ochii-ferestre zăbreliți de zile.
A neputință ființa ne geme,
Dar fadul cavaler nu vă urăște, vă adoră.
Se nasc îngeri albi din huile,
se nasc îngeri negri din crini.
Pe spade se scurg
umile seve de gând.
Vai, ce puțini
cavaleri fără prihană și-amurg
au fost lăsați de ape pe prund!