de ger
au înghețat aripile
deja sleite de lume
ale unui înger

nu e frig
e superlativul frigului
cu labele mele posterioare montane
pe cei născuți în sănii
intrig

nu văd drumul
știu doar că alunec vertiginos
în jos
și zăpada se-nfoaie în ochii-mi
ca fumul

e ca o beție
dar fără urmări mahmurale
în vale
prevăd toată lumea pestriță
care îți place ție

tu ești deja acolo
prevăd
cu ochii minții că ochii de sub frunte
nu văd
și-n urechi vâjâie numai
un "solo"

aproape-am ajuns
la țărmul pe care atât de puțin
l-am descris
nu e de-ajuns
pornesc
a-l descrie din nou
dar tocmai atunci mă trezesc
din vis