Dă-o-ncolo, Robert Browning,
nu poate fi decât unul "Sordello".
Dar Sordello, și Sordello-al meu?
Lo Sordels si fo di Mantovana.
So-șu prin spuma de mare.
Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci,
Fiica lui Lir, cu cap lucios,
ochi de Picasso,
Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului;
Și dă năvală talazu-n crângul de pe mal:
"Eleanor: έλένας și έλέπτολις!"
(...)

Iar pe faleză, la Tyro,
Brațele răsucite ale-zeului mării,
Mlădioasele apei puteri, înșfăcând-o, cruciș,
Sticla de plumb albastru a valului își întinde peste ei cortul,
Orbitor azur de unde, rece bălăceală, văl înfășurător.
Domol soare pârjolește-ntinderea de nisip,
Își desfac pescărușiiaripile larg,
pigulind printre penele piezișe;
Brațele vin să se scalde și-și îndoaie
încheieturile aripelor,
Și-ntind ude aripi în ceața soarelui.
(...)
Îndemânare zeiască-n acea clipă, zeiască-ndemânare:
Corabia sfruntă aprig vârtejul mării,
Iederă pe vâsle, regele Pentheus,
ciorchini de struguri cu-ale mării spume drept sâmburi,
Iederă-n preduful navei.
(...)
Și după-un an,
palidă-n algele rubinii,
De te vei pleca asupra stâncii,
chip de mărgean sub sineală de valuri,
Paloare de trandafir la nestatornicie de ape,
Ileuthyeria, grațioasă Dafne a țărmurilor pustii,
Brațele înot s-or preface în crengi,
Și cine-o va spune oare-n ce an,
de care zăpor de tritoni tu fugind,
Ca de frunți line, văzutele, jumătate văzute,
acum viorie liniște.
Și Șo-șu-nspuma valuri, cu prăjina lunii
în mână So-șu...
(...)
Cenușie coamă de talaz, talaz,
culoare de pulpă de strugure,

Sur măsliniu în apropiere, departe -
cenușiul fum al stâncii în pantă,
Aripi vineții de herete de mare
azvârle pe apă umbre ca plumbul,
Turnul doar c-un ochi, ditai gâsca,
și-ntinde gâtul din crângul de măslini,

Și-auzit-am faunii dojenind pe Proteus,
în iz de fân sub măslini,
Iar broaștele-gânându-i în amurg.
Și...

(traducere de Ion Caraion)