Când te-ai născut, ai tăi părinți
Pe dată te-au moșit, cu numele unuia dintre cei Trei Sfinți
Ai lunii de-nceput
Și-n care, o zi e-a-lui Mihai,
Prietenul de peste Prut,
Din megieșul plai
La care, ai mers, în ultimul tău drum
Ca la un sfânt, rămas postum.
Acum, tu ai plecat
De-acolo, și de-aici
La Domnul, la părinți și la bunici
Și-n treacăt ai mângâiat, copii și mari și mici.
Frică de moarte, demult nu mai aveai
Și asta, simplu o spuneai
Când trist priveai
ÃŽn zare spre apus
Și te-ntorceai, ca să te-nchini la Fiul, Sfânt Iisus.
Ai vrut mereu,
Ca Bunul Dumnezeu
Să ne adune,
Cu liniștea să ne cunune
Acolo unde suntem: în sate, târguri și cătune
De pe, un mal,
Sau de pe, celălat mal
Până la Dunăre-n aval.
Cândva grăit-ai, să facem un pod de flori
Pe care să mergem în cânt de nai și de viori
Și o baladă încet să fredonăm,la răsărit, în zori
Sau o rapsodie
Pe care, numai o vioară o știe
Apoi, să-ne-nchinăm la o Sfântă Cruce
Cioplită și înfiptă lângă-o apă dulce
Și de pe care,
O pasăre să zbore,
O pasăre, ce e Măiastră
Având în cioc: o floare roșie, o floare galbenă, și-o
floare albastră
Iar toate acestea să se-ntâmple,
Într-o ogradă, cât o tară, ce se-ntinde
De la Nistru într-o parte,
Pân-la Tisa în altă parte
Cum a scris-o, și Poetul într-o carte
Și prviți de câte-o stea:
Steaua ta, a noastră, și a lui
Steaua dăinuirii neamului.

20 ian 2009
Galați