Suntem și nu suntem
Nici eu nu pot face nimic dacă mori
Nici tu n-o să poți face nimic dacă mor
Te iubesc dar nu te pot opri dacă pleci
Dacă pleci nu poți vedea că plâng
Chiar de strâns te-aș ține de mână
Și cu capul plecat ți-aș spune, noapte bună
Crezi că sunt, dacă n-oi mai fi?
Iar dacă n-om mai fi, crezi că am fost?
Știu că vrei mai mult, să fim mai aproape de noi
De parcă eu n-aș vrea, ceea ce de n-ar mai fi, să nu fi fost
De n-ar avea rost, dar tot a fost și va să fie, lacrimi proaspete în noapte
Când se lasă supărarea și mai ia pe câte-o boală și-n pământ adânc s-o ducă
Să înceapă pregătirea, deși habar n-aveai că nemurirea era soră cu murirea
Să înceapă să se adune, gândurile tale bune
Iar la căpătâi să șadă, dragostea ce ne-a ținut aproape
Tu ai crede despre mine, c-am s-aștept să-ți cânte dorul pentru mine, multe
Când aș fi cum ne doream, sărutându-ne prin geam
Prin pământul care trece, peste iubirea noastră, de acum rece
Ea, iubirea noastră, agățată la fereastră
În ghiveciul cu pământ, care ud l-am pus în gând
Ce zâmbea un trandafir, despletindu-ți fir cu fir
Pletele din părul meu, ce-și spuneau isonul lor
Ne cereau la revedere, să ne luăm din mers, spre stele
Dar n-am vrut, nici n-am cerut, ce-am crezut nu s-a părut
Ci a fost de la-nceput, și-am crezut pe drept cuvânt
De am fost, de vom mai fi, oameni în pământuri vii
Tu, atinge-mă pe mână, și-o să fim cândva împreună
Ca să-ți spun c-a fost aparte, ce credeai și tu și eu, că e departe
Pofta de a fi aproape, chiar de-am fi undeva o mică parte
Da-ți din văl mai la o parte, vom da o nouă filă din `cea carte