Mica sa istorioară

Așa cum scriitorii, epigramiștii și alți artiști ai condeiului își aveau boema lor romantică în fosta și actuala Capșa, tot așa și artiștii teatrelor și estradelor , artiștii de operă și operetă, își aveau și ei un refugiu, o mică dar fascinantă boemă, în cârciumioara "broasca verde." Această cârciumioară mică, au numit-o unii cârciumioara cartierului, alții metaforic, "broasca verde", iar alții, a operetei. Ceeace era foarte exact, pentru că acest refugiu era și un loc de creație al artiștilor de la operetă.
Rezumativ arăt o mică traiectorie artistică a cârciumioarei: era cel mai pitoresc local care se afla pe amplasamentul actualului bloc Gioconda, scăldat într-o fascinantă peisagistică, amintire care a rămas adânc imprimată în inimile actorilor.
Din acest mic refugiu al creației, au fost lansate multe cântece vestite care au rămas în istorie, precum : "La cârciuma din cartier", sau" Vagabondul vieții mele", cântate de mulți actori ai Teatrului Tănase, de Gică Petrescu, de Gheorghe Dinică, de Al. Arșinel și de Dumitru Rucăreanu.
Străzile și locurile de suflet lasă amintiri plăcute, iar lucrarea de față are și ea două traiectorii artistice după cum urmează.
Această fascinație a luat sfârșit odată cu demolarea micuțului cartier în anii ‘60, iar artiștii și-au găsit refugiul într-o altă boemă, adică în grădina și clubul editurii Scena și Ecranul care a dispărut în Martie 1990.

Partea 1-a

Curtea pitorească

La cârciuma din cartier
N-a fost vreodată vreun mister,
Era decor cum lumea știe
Cântec, umor și poezie.

Era într-un decor cochet
Parfum de trandafiri-buchet,
Era așa ca-ntr-o visare
Un stol de păsări cântătoare.

Servea o porumbiță mică
C-o talie fără corset,
Avea un zâmbet fin, discret,
Atunci am devenit poet.

Era un vis frumos de vară
Cu o vioară și-o chitară,
Trăiam acel moment de vis
Acel moment de paradis.

O mângâiam din ochi discret
Cu maniere de poet,
Când totul brusc s-a năruit
C-o lamă rece de cuțit.

Eram boemul de bon ton
Ce mă tăiase la tendon,
Iar eu văzându-l arestat
Atunci pe dată l-am iertat.

Partea 2-a

Broasca verde avea și–un spațiu în care s-a creat generația tânără de artiști de cabaret pentru care am proiectat artistic mai jos, o altă piesă numită:

Cabaret la timpul trecut
În memoria celei care mi-a dat primii fiori ai dragostei.

Ochi de jar, mică, subțire,
Într-un moment de rătăcire,
În prima noapte când dansa
Doar pentru mine-n odăița mea.

Dădu norocul peste mine,
Și ne-am iubit fără rușine,
Momente ce ne-au dat fiori
O zi și-o noapte până-n zori.

A vrut să jure, eu nu i-am cerut,
Că-n toată viața ei de cabaret
Iubire ca a mea n-a cunoscut,
Dar n-avea sens,că eu nu i-am cerut.



Aceasta fuse circumstanța,
N-a fost iubire cu tarif,
Că ea și-a câstigat prestanța
Iar noaptea, n-a fost de sisif!

A fost ce nu a fost să fie,
Tot cabaretul a aflat,
A fost curată nebunie
Și n-am avut de decontat.

A fost ca un voiaj cu trenul,
O melodie cu fiori,
Din care-a mai rămas refrenul
Și care, ne-a rămas în pori.

Epilog
A fost o ardere fierbinte
Ce n-avea țintă nicăieri,
Incendiul ăsta, ținem minte
Se stinse fără pompieri.

Dar muza mea m-a părăsit,
Catrenu-mi este obosit,
Eu sunt bătrân și merg încet
Ea e în cer, nu-n cabaret