Mi-am facut curaj si am intrat. Am zis "Buna Ziua", dar nu se obosi sa ma salute nimeni, mai tirziu era sa inteleg de ce... Mi s-a facut semn sa ma asez pe scaun. Era moale .Atit de moale incit aveam impresia ca ma scufund inauntru. Peste ceva timp se auzi un clopotel, asemeni celui de la scoala mea, insa asta durase doar o fractiune de secunda. Atit de scurt incit ma intrebam daca il auzisem cu adevarat.Apoi se deschise usa. Nu priveam intr-acolo , dar ii auzisem scirtiitul. Pasi negri, apasati spargeau linistea in care era cufundata incaperea...Avea ochi albastri si sâni bine rotunjiti sub tricou.
S-a apropiat de mine, si m-a intrebat ceva intr-un dialect strain. Nu am inteles, sau nu am vrut sa inteleg - cu toate astea am dat din cap. Ea rise, rideam si eu.
Timp de 20 de minute am privit-o in reflectia oglinzii. Atunci cind aveam impresia ca se prinde ma uitam fix la nasul meu cu gindul ca-mi numar pistruii. Unu, doi, cinci... parca erau sase?! Unde e al saselea? Unde te-ai ascuns ?!Apoi o priveam din nou. La un moment dat isi facuse curaj si intr-o română stilcita ma intrebase daca imi place. "Imi placi" am zis eu, "Adica imi place, arata bine". Ea rise din nou, iar obrajii i se inviorara.
Iesisem pe usa la fel cum intrasem. Am zis "O zi buna", de data asta imi raspunse cineva...