Venit pe seară de la vreun ospăț
Cu vin de soi, bacante și puțin dezmăț,
Solfegii de alămuri mai cântă în urechi,
Iar în cuier atârnă aceleași haine vechi.

Cum scârțâie o ușă, deschisă-n miez de noapte,
Timpanele mă dor de-a zgomotelor șoapte,
Al plopilor frunzar așa mă mir cum sună,
Iar secera de sus e o bucat' de lună.

Cum cerșetor sunt, Doamne, în noaptea nepătrunsă
Iar stelele din cer, ca o felie unsă
Să-mi potolească foamea, dar setea mă ucide
Tot căutând izvorul în mii de atlantide.

O, marea neputință mă face să mă-ndoi
Zăpezile cum cad, acum din nou pe noi,
Cred că ar fi oricând al patrulea păcat
Căci pică iar din cer o iarnă pe uscat.