Am gasit cateva fire albe in sprancene si-am tresarit,
Nu stiam cand aceasta povara se transforma-n ninsoare.
Cand au trecut atatia ani prin care eu m-am ratacit
Si cand am daruit copilariei un zambet, o ultima floare?

Pasii inca ma poarta puternici, pe cararea din munte,
Iar bratele pot imbratisa cu aceeasi dorinta minuni,
Nu am eu vina ca cel din oglinda are riduri pe frunte,
Sau ca-n viata oglinzile-s vechi, si din cioburi le-aduni.

Am gasit viata mutandu-se din primavara intr-o toamna tarzie
Si n-am intrebat de ce-a trebuit sa fim si aici impreuna,
Fiindu-mi teama de raspuns si de tot ce ea singura stie,
Cand paru-mi albeste si ma tine puternic cu clipa de mana.