mi-e dor de tine
seară de seară apun ca o rană deschisă în câmp
mușc din tot ce e verde până la sevă
mă acopăr cu pleoapa de humă cochilie de melc
diminețile răsar mereu în altă parte decât în palmele tale

resentimentele poveri fără rost
războaiele pe care le purtăm cu noi înșine
e vina plictisului
crește un sfert de zid între noi
cuvinte nerostite concepute din materii paralele
și totuși mai suntem

dacă as fi ploaie aș urca pe umerii tăi ca altă dată
să-ți scobesc în retină ultima frunză de toamnă

am să te trag de păr când îngerii dorm adânc
lilliecii amputați vor devora cu aripi noi episoade alb-negru
vom urca spre iarnă mult prea grăbiți
până vom da cu capul de nori
și vom fi noi cerul
vom deschide fereastra spre lume
și vom ninge un viitor ce n-a fost
fără regrete
am să scutur papucii de tine de trei ori
tu vei face la fel
vom șterge ultimele picături de stele pe obrazul nopții
și va fi întuneric...