Acum când rătăcesc prin lucruri
Și unul este, altul nu-i
Aș sta-n genunchi să cer iertare
Dar vezi prea bine că n-am cui

Cu porțile ședeam deschise
Dar nu intrau nici buni nici răi
În timp ce așteptam s-apară
O umbră ca din ochii tăi

Un gând de care să se-agațe
Târziul meu eviscerat
Precum un trup uitat la morgă
De nimenea recuperat

Devremele intra ca furul
În viața mea pustiu lucind
Și mă trezeam neputincioasă,
Nevrednică și neiubind

Mai-marelui peste destine
Nicicând, nimic nu i-am cerut
Așa cum îi implor acuma
Naivitatea de-nceput,

Pateticul sonor al lumii
În care prunci și tineri râd
În schimbul dramei fără margini
De-a traversa lucidul hâd