-Nu i-am știut sinceritatea, frumusețea,
pe când am aflat-o...mi-a umbrit...tristețea!

Răsărind o nouă zi peste meleaguri,
Încălzind miliardele căscate guri,
În măreția-i... Soarele...
Rege peste-un cer lipsit de nori...
A uitat să mângâie o floare... cu razele-i,
Era întors... cu spatele!


Lacrimi pe veștejitele-i petale,
Implorând precum un câine vagabond... mâncare,
Floarea nedumerită ( mai chinuie... sau moare!)
Cu frunzele-i împreunate...
Se uită suferind... 'spre Soare!
-Te rog citește-mi ultima scrisoare.

Octombrie... târziu, pe birou-i auriu,
Un plic îngălbenit de vreme...
-Măi... să fiu'...!
Un text plin de pasiune și iubire...
Din falnicu'-i strălucitor, acum e purpuriu...
Norii-n furtuni lovesc-n gură-cască...
până și-n pustiu!
-Am să te găsesc... chipul suav să-ți știu!

Lacrimile-i înghețând,
Căuta într-una disperând,
-Unde s-ar putea ascunde... un suflet așa blând?!
Totul fiind alb și înghețat pe-acest pământ...
Gură-cască amuzat!... (din firea-i tâmp...)
-N-am să strălucesc până n-o găsesc!
... și ăsta-i jurământ!

Martie... după lunii întregi de veghe...
Sorbind cafeaua-i veche,
În tot inghețul vede...
Ceva micuț...dar verde!
Cu razele-i firbinți o încălzește...
-Este ea!... iubita mea trăiește!
Gură-cască aruncând căciula de pe creștet,
Veselia-i înmulțește.
-De acum am să-mi privesc iubita... pas cu pas, și cu răbdare până însă-și strălucește!