de aici începe conturul limitei
cînd ușa se închide în urmă
și nu poți suporta evadarea dezastrului acesta
dintre tavane
în tine

un coridor strîmt
ca o așteptare strangulată
cu rugăciuni

e locul gol și părăsit în care
pînă și moartea refuză să mai apară

îngrămădit într-un colț
în nopțile zgîrîiate de liniște
încerci să îți amintești
cum arată durerea
cum suna
căntecul de leagăn
pe care ți-l cîntau părinții
în copilărie
sînt unicele amintiri ce ți-au mai rămas

nu, nu există trecut blînd sau viitor
mai puțin negru
nu există soartă de plastilină
și nici dumnezeu mai milostiv
nu există

am văzut cum se întîmplă prăbușirea
am văzut urletul încins la mine în vene