O turbată rafală de siroco
ce arzi aridul teren galbenverde;
și sus în cerul plin
de palide lumini
trece o fărâmă
de nor și se pierde.
Ore dezorientate, frisoane
de o viață ce fuge
precum apa printre degete;
insesizabile evenimente,
lumini - umbre, zguduitoare
lucruri șubrede ale pământului;
of secetoase aripi de vânt
acum sunt eu
agava ce se agață la fisura stâncii
și evadează mării din brațele algelor
ce deschide întinse chei și apucă roci
și în fermentația
fiecărei esențe, cu mugurii mei închiși
ce nu mai știu să explodeze astăzi simt
imobilitatea mea ca o tortură.



[Agava pe stâncă]