Lasă-mă...

Lasă-mă... să-ți ascult vântul
Ce ți se zbate printre pleoape,
Să aud cum cioburi din mare
Îți cioplesc cuvintele în sunete.

Lasă-mă... să aud cum se stinge
Soarele într-un fulg de ceas
Crestat într-o privire.

Ai auzit tu, vreodată, cum
Ne naștem la poarta infinitului
Doar din zări cu aripi mari...și inutile ?...

Ne privim într-o oglindă din colțul porții,
Celor ce s-au iubit, mângâiți de lacrimi în roua ninsă,
Și ne spunem:Adio,infinitul s-a sfârșit.
......................................................................
Lasă-mă....să mă uit că am fost odată noi,
Dar că ne-am lăsat deodată...oameni.