Plimbându-mi pașii pe cărări virgine
Acoperite cu frunze moarte, ruginii,
Iar crengile uscate pocneau cu suspine
Sub pași-mi apăsați de gânduri pustii.

Codrii seculari se-ntindea-mprejuru-mi
Chicotind la văzul unui vechi pribeag
Și ținând isonul, vântul și cu doru-mi
Foșneau frunzele curate ca pânza unui steag.

Cerul plumburiu îmi era de strajă
La plimbarea sfântă a dorului meu
Și izvorul lin ce țâșnea din stâncă
Susura-n surdină ca un mândru zeu.

Codrii se-ntind ca o mare verde
Peste munții falnici căzând în valuri
Și-atingând chiar cerul, undeva departe,
Întâmpinând norii ce veneau în stoluri.

Totu-i maiestos în gândurile mele
Ce le plimb prin codrii fără a-mi fi prea greu
Căci acestea, stol de păsărele,
Îmi inundă mintea și sufletul meu.