Dacă la trecerea hotarului acestei vieți
voi da peste vameși cari vor interzice
trecerea a tot ce aparține acestui pământ
și nu vor admite nici piatra, nici focul, nici apa,

de voi trebui să las orice-amintire ca și altă-dat'
când fără cunoașterea-i veneam din neant
și din nou rătăcitor printre lucruri și ființe
asemeni unui orb să le descifrez în mine contururi,

ți se va vedea oare grația în privirile mele?
Și fața ta în respirația mea, gura ta
svârlită ca o piatră, făcând arcuri în mine
lărgindu-se'n jur și acoperind orice sgomot?

Ca un licuriciu în scorbura morții
ca un copac în care-i ascunsă o comoară
și când este ros de flăcări
se văd lucind deodată monezile solare

sau, ca grăuntele de polen pe stânca pustie
care adus de vânt se transformă'n floare,
așa și sunetul vocii tale, parfumul părului tău
rămase în oasele mele închise ca'ntr'o scoică

și în moarte ca într'o cameră rece
vor aprinde deodată focul profilului tău
iar la căldura ta, cea mai mare frumuseță din lume
va apare ca un scris cu cerneală simpatică.


(traducere de Miron Alfa)