- Cine ești tu, Quintus?
- Sunt un omuleț de zăpadă.
- Unul, sau doi? După câte văd, astăzi ai cu totul altă înfățișare decât aveai ieri.
- Mda, mi-au furat pălăriuța, nasturii și mi-au aruncat nasul... Dar tot eu sunt.
- Ciudat, am auzit că toată noaptea ai fost păzit de un câine, Ben... și că, spre dimineață, te-au găsit îmbrăcat în aur... și te-au admirat trecătorii...
- Ai auzit bine... dar n-ai auzit tot... n-ai auzit că din cauza mea nu are lumea bani... Hei, să nu-mi faci poze, că o să zică și despre tine la fel...
- Da’ ziua nu te-a păzit nimeni?
- Ba da, Omul cu țigara... El mi-a dat capul... Și i-a fost frică să nu mi-l pierd, dar Povestitoarea a avut grijă...
- Povestitoarea? Un personaj nou?
- Nu e un personaj, ea m-a făcut, cu mâinile ei: două mai mari și patru mai mici...
- Tu îți bați joc de mine!
- Deloc, două mâini ale ei, patru ale fetițelor...
- Aha, pricep... Și cum le cheamă pe fetițe?
- Ana și Ioana. Sunt prietenele mele... Au venit să mă vadă când Povestitoarea era la serviciu.
- Povestitoarea are serviciu? Eu credeam că toată ziua stă și povestește.
- Ar vrea, însă nu e ușor să fii povestitor... Și să ai grijă de un om de zăpadă... Dar mă decurc.
- Vrei să spui că ea se descurcă.
- Nu, eu mă descurc.
- Ai luat lecții de undeva?
- Da, de la Profesor.
- Ãsta cine mai e?
- Cum, nici tu nu știi? Este prietenul meu, Omul cu țigara.
- Mai are și alte nume?
- Nu pot să-ți spun.
- E secret?
- Nu, doar că sunt prea multe...
- Bine, și cum te-a învățat Profesorul să te descurci?
- Cu telefonul. Un telefon la Povestitoare și e aici.
- Păi spuneai că e ocupată.
- Și ce dacă? Lasă tot și vine. Când e vorba de un om de zăpadă ca mine nu stă prea mult pe gânduri. Sau când e vorba să scoată mânușile fetelor ca să se scarpine și ele pe căciuli...
- Și totuși, dacă este atât de grijulie, tu cum de ai ajuns în halul ăsta?
- Pardon?
- Cum s-a întâmplat că ai rămas fără cap și că arăți atât de jalnic?
- Simplu, niște oameni care mă iubesc, dar nu vor să recunoască, s-au gândit că eram prea înalt și prea chipeș.
- Acum ești scund și rotofei. Doar măslinele și vișinele din vișinată mai amintesc de omul care ai fost.
- Mi-au furat până și castronelul cu bănuți... Dar nu m-am supărat.
- Cum așa?
- Să-ți explic: mi-era frică să nu ajung prea bogat... și să uit.
- Să uiți ce?
- Să uit ce contează cel mai mult pentru mine.
- Dacă nu te superi, și cu asta încheiem, că m-am plictisit, ce contează cel mai mult pentru tine?
- Nu te-ai prins? POEZIA!


















Ninge, Doamne, în cetate,
Îngeri albi, pe negre toate.

Din rărunchii cărui sfânt
Ning silabe de Cuvânt?



Clopote cu dangăt lin
La ureche de străin.

Tu ștergi vină după vină,
Noi nu ningem cu lumină.



Azi aproapele din taină
Strâns îl țin sub muta-mi haină.

Ocolind zădărnicii,
Fulgi pier, albi, în zări pustii…